Ediția din 9 februarie 2022 a emisiunii ”Între DA și NU”, difuzată de postul de radio Eco FM , i-a avut ca invitați pe dna mem.cor. Elena Zubcov, șeful Centrului de Cercetare a Hidrobiocenozelor și Ecotoxicologiei al Institutului de Zoologie, dr.hab. Dumitru Bulat, șeful Laboratorului Ihtiologie și Acvacultură, și Ion Gologan, cercetător științific în Laboratorul Parazitologie și Helmintologie.
Discuția s-a axat pe plus valoarea adusă de proiectul 2SOFT/1.2/47 ”Unirea eforturilor pentru creșterea peștilor sănătoși în sistemele de acvacultură din bazinul râului Prut” – TeamUp HealthyFish (Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană) pentru piscicultura din Republica Moldova și România.
Gazdele emisiunii – jurnaliștii Alex Nistriuc și Veaceslav Tutunaru – au ținut să afle opinia invitaților vizavi de potențialul crescătorilor de pește de pe ambele maluri ale Prutului, relația dintre starea de sănătate a peștilor, calitatea apei și schimbările climate, cerințele față de calitatea apei în piscicultură, cele mai răspândite boli ale peștilor crescuți în heleșteie, rezultatele colaborării cercetătorilor de la Chișinău și Iași.